Scurt istoric

Istorie Decembrie 7, 2014

Sat vechi, cu populație numeroasă, sigur satul Cândești a avut biserică de la începuturile ființării sale, dar despre acea biserică sau acele biserici nu avem informații.

Documentele consultate amintesc o biserică ce a fost construită în satul Cândești de către marele vornic Toma Cantacuzino, înainte de 1666, când acesta stăpânea moșia.

O altă biserică, construcție din bârne de lemn a fost în satul Cândești înainte de biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, construcție din cărămidă pe fundații de piatră, realizată în 1853, cu cheltuiala lui Paul Stoianovici, din Dersca, atunci arendaș al moșiei de la Mănăstirea Dobrovăț.

Această biserică a fost reparată în 1892 prin contribuțiile credincioșilor. La această biserică slujeau în perioada 1864-1865 preoții Gh. Cândescu și Atanasiu Ionescu, care au primit în folosință câte opt fălci și jumătate fiecare. În 1874 aici slujea preotul iconom Gh. Căndescu.

În anul 1894 Parohia Cândești cu filiile Vițcani, Vlădeni și Pârâul Negru avea paroh pe preotul Dumitru Georgescu și diacon, C. Simionescu.

Din anul 1905 vine paroh preotul Ștefănescu Gheorghe, care slujea aici și în 1910, când parohia avea aceeași componență.

În anul 1930 Parohia Cândești avea filie satul Vițcani și paroh pe preotul Tomazin Gheorghe, urmat de preoții Popescu Constantin, Hrecinic Ostafie și Horga Dumitru din 1994.